vendredi 21 décembre 2007

"Kafka* was born in Prague" - orase prisme octogonale neregulate**



"Pe trotuar, se opreste, vrajita. Sub soarele autumnal, cartierul de gradini si vilisoare isi dezvaluie frumusetea discreta si o face sa simta o strangere de inima si o cheama la o lunga plimbare. Isi aminteste ca-si dorise o asemenea plimbare, lunga si visatoare, in ultimele zile dinaintea plecarii din tara, ca sa-si ia ramas bun de la oras, de la strazile pe care le iubise ; fusese insa prea ocupata si nu gasise timp s-o faca.

Vazuta de aici, de unde se plimba, Praga este o mare esarfa verde de cartiere linistite, cu stradute marginite de arbori. De Praga aceasta se simte legata, nu si de aceea, somptuoasa, din centru ; e Praga nascuta spre sfarsitul veacului trecut, Praga micii burghezii cehe, Praga copilariei sale unde, iarna, schia pe stradute care urcau si coborau, unde padurile din jur, la ceasul asfintitului, veneau discret sa-si raspandeasca parfumul.

Irena paseste visatoare ; pret de cateva secunde intrezareste Parisul care, pentru intaia oara, i se pare ostil : geometria rece a bulevardelor ; orgoliosul Champs-Elysées ; chipul sever al femeilor uriase din piatra, simbolizand Egalitata sau Fraternitatea ; si nicaieri, nicaieri, nimic din intimitatea blanda, din idila pe care o traieste aici. De altfel, pe toata durata exilului, a pastrat aceasta imagine ca emblema a tarii pierdute : casute inconjurate de gradini ce se intind cat vezi cu ochii pe colinele valurite. A fost fericita la Paris, mai fericita decat aici, dar aceasta legatura tainica de frumusete o leaga numai de Praga. Intelege ce mult iubeste acest oras si cat de dureroasa a fost plecarea ei de aici.

Isi aminteste acele ultime zile febrile : in confuzia primelor luni ale ocupatiei, inca se putea pleca din tara usor si puteau sa-si ia ramas-bun, fara teama, de la prieteni. Nu aveau insa timp sa ii vada pe toti. Sub impulsul momentului, cu doua zile inaintea plecarii, si-au vizitat un vechi prieten, celibatar, petrcand cu el cateva ceasuri emotionante. Abia mai tarziu, in Franta, au aflat de ce le arata omul acela, de mult, atata atentie : fusese ales de politie ca sa-l toarne pe Martin. In ajunul plecarii, neanuntata, Irena a sunat la usa unei prietene. A gasit-o in plina discutie cu o alta femeie. Minute in sir, fara sa scoata o vorba, a asistat la o discutie care nu o privea, asteptand un gest, un cuvant de incurajare, de ramas-bun ; zadarnic. Uitasera ca pleca ? Se prefaceau ca uita ? Sau nici prezenta, nici absenta ei nu mai conta pentru ele ? In fine, maica-sa. La plecare, nu a sarutat-o. L-a sarutat pe Martin, pe ea nu. Pe ea a batut-o energic pe umar, rostind cu vocea ei sonora : « Noi nu ne etalam sentimentele ! » Cuvintele ei se voiau viril cordiale, dar erau glaciale. Amintindu-si acum toate acele despartiri (despartiri ipocrite, nesincere), Irena isi spune : cine a ratat despartirea sa nu astepte mare lucru de la revedere.

Sunt doua-trei ore de cand umbla prin cartierele verzi. Ajunge la parapetul ce margineste un mic parc situat in partea de sus a orasului : de aici, Castelul se vede din spate, isi arata fata ascunsa ; este o alta Praga, careia Gustaf nu-i banuieste existenta ; si imediat vin catre ea nume pe care, adolescenta fiind, le indragea : Macha, poetul epocii in care natiunea ei, ondina, iesea din ceturi ; Neruda, povestitorul poporului marunt, al cehilor de rand ; cantecele lui Voskovec si Werich, din anii treizeci, atat de iubite de tatal ei, mort pe cand Irena era un copil ; Hrabal si Skvorecky, romancierii adolescentei ei ; si micile teatre si cabarete din anii ’60, atat de libere, cu umorul lor insolent ; era parfumul inefabil al acestei tari, esenta ei imateriala pe care Irena o luase cu ea in Franta.

Rezemata in coate pe parapet, Irena priveste spre Castel : ar face, pana acolo, cel mult un sfert de ceas. De acolo incepe alta Praga, cea din cartile postale ilustrate, Praga pe care istoria in delir si-a lasat atatea stigmate, Praga turistilor si a tarfelor, Praga restaurantelor de lux, in care prietenii ei cehi nu-si pot permite sa intre, Praga care danseaza batandu-se sub lumina proiectoarelor, Praga lui Gustaf. Isi spuse ca nu exista, pentru ea, un loc mai strain decat Praga aceasta. Gustaftown. Gustafville. Gustafstadt. Gustafgrad."

(Milan KUNDERA, Ignoranta, trad. Emanoil MARCU, Humanitas, Bucuresti, 2007, pp. 113-117)


____________________________
*"care, nefericit in Praga toata viata lui, devenise sfantul patron al orasului gratie agentiilor de turism" (ibidem, p. 82)
** Sunt orase ale caror fete se muleaza diferit, se potrivesc diferit cu fetele fiecarui om-prisma octogonala neregulata. Daca se potrivesc sau nu, depinde numai de cum stim sa lipim fetele astfel incat sa le ascundem pe cele incompatibile. Ca intr-un joc pentru copii: patratul la patrat, triunghiul la triunghi.

jeudi 6 décembre 2007

Creioane colorate

Si daca ploua, de ce nu spala toate astea? Cineva a scris, cineva are nevoie sa se exprime, cuiva ii trebuie o foaie mare de hartie pe care sa se desfasoare. Unii ar numi-o oras. Altii sevalet.
Si totusi, ce au vrut sa spuna?
















samedi 1 décembre 2007

Decupaje




Ses cheveux roux

Intr-o seara Ilinca a ramas singura in casa. Era frig si din cand in cand pocnea sifonierul mare si vechi. Si-a pus un ibric cu apa la fiert, a cautat prin toate dulapurile urme de cafea. A gasit in cele din urma cateva lingurite rancede. Bune si alea, s-a gandit somnoroasa si a pronit televizorul. Nimic de vazut, nimic de ascultat. Parca lumea a inebunit. Filme proaste, reclame cu maimute si ciocolata ieftina, stiri din sport cu zambete largi si priviri goale. Hmm.. ce dobitoci !

Da, poate ca ar fi trebuit sa citeasca. Dar avea o senzatie stranie imaginandu-si mai degraba decat simtind frigul ce urma sa ii stranga fiecare deget pe file. Ce sa citeasca ? O carte, evident. Ramasese fara reviste si stia ca oricum o sa gaseasca aceleasi zambete tampe ca cele din stirile sportive.

Sifonierul pocnea, cafeaua sfaraia iar Ilinca se pierduse sub o patura mare, pe canapea. Pe cine cauta ? De ce era singura acolo ? Unde-i plecase mintea ?

[...]

Ce carte sa citeasca ?

Insuportabila usuratate a fiinteti.

[...]

Pentru textul complet faceti trei matanii, scuipati de 3 ori in san, asezati-va pe un scaun, spuneti un descantec, rugati-va frumos.










dimanche 14 octobre 2007

Fara istorii (II)


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Al doilea oras, Sibiul











~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Si Iasi...


Fara istorii

Ultimele luni mi-au descoperit un oras mic. S-a chircit parca tot in trei starzi si doua bulevarde refuland de masini si oameni marunti. Nici nu faci bine un pas - micut, sfios, impiedicat de bordura din granit - ca te si ineci de la esapamentele murdare sau de la o suduiala surpinzator de originala, afectiva si afectata, a unui compatriot pestrit.
Un oras grotesc. Un oras pe care l-am comparat de prea multe ori cu altele. Orase fara vreun ecou trecut pentru mine, cu flori multe, cu oameni noi, cu masini minuscule parcate una langa alta, fara spatii, fara scapari, fara refugii. Orase noi, lipsite de scurtaturi, orase care nu se clatina in mintea mea. Orase fara istorii, dar cu o lunga istorie. Orase pe care le-am descoperit si care m-au facut sa ma minunez de cat de mic poate sa fie Arcul d Triumf din Bucuresti - al cui triumf? - sau de prea modestul spital Coltea care ma incanta atat de tare inainte.
Si totusi, nu exista un inainte si un dupa. Exista doar putin timp ca sa ma reobisnuiesc. Si apoi, orasul.. orasul nu are nimic de-a face cu doua cladiri. Orasul e doar in mintea mea. C'est a moi de choisir ou je me trouve et comment je me sens.


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Paris